2011- Dâmboviţa, localitatea Titu - reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare
Consorţiul Vel Service SA - Confort SA a fost desemnat câştigător al licitaţiei privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în localitatea Titu, judeţul Dâmboviţa, organizată de S.C. Compania de Apă Târgovişte – Dâmboviţa SA.
Procedura de atribuire a avut în vedere executarea unor lucrări pentru conducte de alimentare cu apă, lucrări de construcţie la staţiile de pompare a apelor reziduale şi lucrări de construcţie de canalizări de ape reziduale. Finalizarea acestora este estimată pentru anul 2012.
Valoarea contractului este de aproximativ 34 de milioane de lei, fără TVA. Finanţarea proiectului este asigurată, în proportie de 77,5%, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu – Axa Proritara nr.1 – „Extindere şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată” şi prin cofinanţare naţională, în proporţie de 22,5%.
Primul sistem de canalizare de acest fel din România va avea o lungime de 35,4 kilometri, din care 28,9 km vor fi construiţi prin tehnologie vacuumatică, iar alţi 6,5 km vor fi construiţi prin tehnologie gravitaţională.
Managementul de proiect va fi realizat de compania Vel Service SA, în colaborare cu partenerul său ceh, Vacuum Global, iar furnizorul echipamentelor este firma germană Roediger Vacuum GMBH.
Accesari: 1012








